Volvo este cel mai inovator brand auto în materie de tehnologie, arată un raport J.D. Power. Prima companie auto non-premium din clasament este Hyundai.
Raportul J.D. Power a analizat modul în care se comportă producătorii auto referitor la implementarea noilor tehnologii și punerea lor la dispoziția clienților. Tech Experience Index este studiul care pune Volvo pe primul loc în materie de tehnologie, cu un scor de 617 puncte.
Pe locul al doilea în clasament s-a poziționat BMW, iar locul al treilea a fost adjudecat de producătorul american Cadillac cu 577 puncte. A ratat la milimetru podiumul Mercedes-Benz cu 567 de puncte. Pe locul 5 a terminat compania Genesis din China.
Hyundai este primul brand non-premium în clasamentul întocmit de J.D Power cu 556 de puncte, fiind pe locul 6 în clasament, în timp ce Kia a fost poziționat pe 8. Nissan și Land Rover și-au găsit un loc în top 10, cu 534, respectiv 525 de puncte. Audi însă, a trebuit să se mulțumească cu locul 13 (522 de puncte).
Surprinde prezența Porsche pe penultimul loc cu 453 de puncte și a lui MINI pe ultimul, cu 444.
Notată cu 593 de puncte, compania Tesla ar fi putut fi pe locul 2 în clasamentul celor mai inovatoare brand-uri. Tesla însă, nu îndeplinește toate criteriile pentru a intra în top. Producătorul cu sediul în Silicon Valley nu le-a permis analiștilor de la J.D. Power să interogheze clienți din toate statele de pe teritoriul SUA, așa că rezultatul are la bază doar răspunsurile clienților din 35 de state.
Studiul J.D. Power arată că posesorii apreciază în mod special camerele video care îi ajută la manevrele în spații înguste.
În mod surprinzător, șoferii nu apreciază în mod deosebit controlul prin gesturi al funcțiilor mașinii. Aceștia nu manifestă încredere prea mare nici în sistemele de rulare semi-autonomă.
Citește și: